OPOZÁNT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OPOZÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Oponent. 2. Cel care face parte dintr-un partid de opoziție. [< fr. opposant].
Sursa: Dicționar de neologisme
OPOZÁNT, -Ă I. s. m. f. 1. oponent. 2. cel care face parte dintr-un partid de opoziție. II. adj., s. m. (mușchi) care se opune unui deget. (< fr. opposant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*opozánt, -ă adj. (fr. opposant). Barb. Oponent.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!opozánt adj. m., s. m., pl. opozánți; adj. f., s. f. opozántă, pl. opozánteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită opozant a. și m. oponent, mai ales în materie de politică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a