Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele operă:

OPERÁ, operez, vb. I. 1. Tranz. A întreprinde o acțiune, a realiza, a face, a înfăptui, a efectua. ♦ Spec. (Mat.) A efectua un calcul. ♦ Intranz. A lucra cu..., a se folosi de..., a întrebuința. 2. Tranz. A supune pe cineva unei intervenții chirurgicale. 3. Tranz. A înregistra diverse date contabile în registre sau în acte de evidență. 4. Intranz. A întreprinde o acțiune militară în vederea realizării unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. 5. Tranz. (Arg.) A comite furturi, spargeri, crime etc. – Din fr. opérer, lat., it. operare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


OPERÁ vb. I. 1. tr. A face, a realiza, a efectua (ceva). 2. tr. A lucra cu..., a face calcule. 3. tr. A face o operație chirurgicală. 4. tr. A face o operație comercială, financiară etc. 5. intr. A executa mișcări strategice. 6. tr. (Argotic) A fura, a sparge; a buzunări. [< fr. opérer, it. operare].
Sursa: Dicționar de neologisme

OPERÁ vb. I. tr. 1. a face, a realiza, a efectua (ceva). 2. a lucra cu..., a face calcule. 3. a face o operație chirurgicală. 4. a face o operație comercială, financiară etc. 5. (arg.) a fura, a sparge; a buzunări. II. intr. a executa mișcări strategice. (< fr. opérer, lat. operari)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

opera, operez v. t. (pub.) 1. a acționa 2. a manevra, a face să funcționeze
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

operá (a ~) vb., ind. prez. 3 opereáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

operà v. 1. a produce un efect: remediul operează; 2. a face o operațiune de chirurgie, chimie, aritmetică; 3. a suferi o operațiune chirurgicală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÓPERĂ1, opere, s. f. 1. Acțiune conștientă îndreptată spre un anumit scop; rezultat al unei activități creatoare; lucrare, faptă. 2. Lucrare originală de artă, de știință etc.; creație (artistică). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrărilor unui artist sau ale unui om de știință, ale unui creator în general. – Din lat., it. opera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓPERĂ2, opere, s. f. Compoziție muzicală scrisă pentru soliști, cor și orchestră pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenică a acestei lucrări. ♦ Clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții. – Din it. opera, fr. opéra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓPERĂ1 s.f. 1. Acțiune, lucrare, faptă, lucru. 2. Lucrare originală în domeniul artelor plastice, al literaturii, al științei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrărilor unui scriitor, ale unui om de știință, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Operă vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carenă; operă moartă = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÓPERĂ2 s.f. 1. Lucrare muzicală scrisă pe textul unui libret dramatic și cântată de soliști, de cor și de orchestră. 2. Teatru în care se reprezintă astfel de lucrări. [< it. opera, cf. fr. opéra].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÓPERĂ1 s. f. 1. acțiune, lucrare, faptă, lucru. 2. lucrare originală în domeniul artelor plastice, al literaturii, științei etc. ◊ totalitatea lucrărilor unui scriitor, om de știință, artist etc. 3. muncă, treabă, acțiune. ♦ a pune în ~ = a pune în aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carenă; ~ moartă = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÓPERĂ2 s. f. lucrare muzical-dramatică pentru soliști, cor și orchestră, scrisă pe baza unui libret. ◊ teatrul în care se reprezintă. (< it. opera, fr. opéra)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

óperă (ópere), s. f.1. Lucrare. – 2. (Muz.) Operă. It. opera.Der. (din fr.) opera, vb.; operabil, adj.; operant, adj.; inoperant, adj.; operativ, adj.; operați(un)e, s. f.; operator, s. m.; operatoriu, adj.; operetă, s. f.; cf. capodoperă, manoperă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*óperă f., pl. e (lat. ópera, muncă. V. man-operă). Lucru, rezultatu uneĭ muncĭ spirituale saŭ fizice saŭ a naturiĭ: operele luĭ Alexandri, știința e opera seculelor [!], omu e opera luĭ Dumnezeŭ. Tragedie în versurĭ pusă pe muzică. Muzica acesteĭ tragediĭ. Teatru în care se reprezentă [!] asemenea tragediĭ: Opera din Paris.
Sursa: Dicționaru limbii românești

OPÉRĂ (‹ lat., fr. 3 it.) s. f. I. 1. Acțiune, lucrare, faptă. ♦ Rezultatul unei acțiuni orientate spre un anumit scop. 2. Lucrare (originală) literar-artistică, științifică etc. ♦ (La sg.) Totalitatea lucrărilor unui scriitor, ale unui pictor etc. II 1. Compoziție muzicală pentru soliști, cor și orchestră, cu o acțiune scenic-dramatică, creată pe baza unui libret și destinată a fi reprezentată pe scenă. A fost creată în Italia; la Florența, a avut loc, la 1600, reprezentarea o. „Euridice” pe muzică de J. Peri, text de O. Rinuccini. S-a extins apoi în Europa, în special în țările germanice. Printre cei mai importanți creatori de o. se numără: Monteverdi, Händel, Glick, Mozart, Donizzeti, Bellini, Verdi, Puccini, Gounod, Weber, R. Wagner, R. Strauss, Rossini, Bizet, Musorgski. În România au compus o. G. Enescu, S. Drăgoi, I.D. Dumitrescu, P. Constantinescu, M. Negrea ș.a. ◊ Operă concert = o. sub formă de concert. O. bufă = operă cu acțiune comică. O. seria sau o. mare = operă cu acțiune tragică. 2. Clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții.
Sursa: Dicționar enciclopedic

óperă s. f., g.-d. art. óperei; pl. ópere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

operă f. 1. lucru făcut de o forță, de un agent: operele naturei; 2. producțiune a spiritului: operele lui Alexandri; 3. tragedie în versuri pusă în muzică; 4. teatru în care se reprezintă opere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a