OPÁIȚ, opaițe, s. n. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. 2. Numele a două plante erbacee anuale sau perene cu tulpina păroasă, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele păroase și cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-iț. – Var.: opáieț s. n., opáiță s. f.] – Cf. sl. opajecĩ, rom. văpaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a opáiț (opáițe), s. n. – Lămpiță, candelă. – Var. opaeț, opaiță. Sl. opjaeci (Cihac, II, 229).Sursa: Dicționarul etimologic român
opaiț, opaițe s. n. bec; lustră; veioză.Sursa: Dicționar de argou al limbii române opáiț n., pl. e (vest, est) și opáiță (est) f., pl. e (vsl. opaĭecĭ, opaiță, d. opanica, lighean, cupă, panica, cupă; bg. sîrb. panica, strachină, gamelă. Pare înrudit cu vgerm. panna, phannâ, ngerm. pfanne, mlat. panna d. vlat. pátina, tigaĭe). Hîrb orĭ strachină în care s´a pus seŭ și un fitil și care se maĭ întrebuințează și azĭ în loc de lampă pin [!] satele izolate orĭ sărace. Fachie. – (Opaiță). O plantă cariofilee (numită și opaițel, m., pl. eĭ) cu florĭ albe (și rar roșiatice) care se deschid seara (și de aceĭa-ĭ și zice opaiță!) și răspîndesc un miros plăcut și cu fructu capsular cu dințĭ proeminențĭ (melándryum praténse orĭ lýchnis vespertina saŭ dióica). – Și văpaiț (Olt.). V. șterț.
Sursa: Dicționaru limbii românești
opáiț, -e, s.n. – Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALR 1971: 330). – Din sl. opjaecǐ (Cihac cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
opáiț (-pa-iț) s. n., pl. opáițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită opaiț n. 1. hârb cu seu și muc ce servă de lampă la țară: colibă în care ardea un opaiț în ciob ISP.; 2. fachie. [Slav. OPAĬEȚĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a