OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a –OP Element secund de compunere savantă cu semnificația „ochi”, „vedere”. [< fr. -ope, cf. gr. ops – ochi].
Sursa: Dicționar de neologisme
OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].
Sursa: Dicționar de neologisme
OP1 s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
OP2 adj. inv. (arte) care se bazează pe reacții optice. (< engl. op/tical art/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
-ÓP3 elem. opt(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
op s. n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Pușcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s. n. (operă, carte), din același cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea și în formele obsă (‹ opsă, op să) și opt „e precis” ‹ opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.Sursa: Dicționarul etimologic român
op n. (lat. ŏpus [est], trebuĭe. Opus, óperis, operă, lucrare; it. uopo, log. obus, pv. ops, vfr. ues, sp. huebos. V. opt 1, opuscul). Vechĭ. E op, e spre op, e nevoĭe; e necesar: e op a fi gata. Azĭ. Neol. (pl. urĭ). Carte literară saŭ științifică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
op (înv., fam.) s. n., pl. ópuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită op n. operă literară sau științifică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a