ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ONORÁ vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].
Sursa: Dicționar de neologisme
ONORÁ vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită onorà v. 1. a cinsti, a da onoare și respect: onorați pe părinții voștri; 2. a avea multă stimă: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onorează patria sa; 4. a acorda ceeace se consideră ca o favoare: încrederea voastră m’onorează; 5. a se făli: el se onorează a fi amicul vostru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a