Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele omolog:

OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. – Din fr. homologue.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de același sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanțe organice) Care au funcțiuni și structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (și origine comună), dar cu formă și funcțiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplinește aceeași funcțiune sau are o ocupație identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].
Sursa: Dicționar de neologisme

OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparținând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondență biunivocă. 2. (biol.; despre organe) care au aceeași structură și origine, dar se deosebesc morfologic și funcțional. 3. (despre substanțe organice) cu funcțiuni și structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanță dintr-o clasă de substanțe care diferă de celelalte prin prezența grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deține aceeași funcție cu o alta. (< fr. homologue)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*omológ, -oágă adj. (vgr. ῾omólogos, d. ῾omós, aceleașĭ, asemenea, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-, epi-, mono- și pro-log). Geom. Se zice despre laturile care, în figurile asemenea, corespund una alteĭa și-s opuse la unghĭurĭ egale. Biol. Care are aceĭașĭ origine și relațiune cu celelalte organe, deși poate să nu maĭ aĭbă aceĭașĭ funcțiune, ca plămîniĭ la broască saŭ la alte vertebrate superioare și beșica înotătoare la peștĭ. V. analog.
Sursa: Dicționaru limbii românești

omolog a. Geom. se zice de laturi cari se corespund și coprind între ele unghiuri egale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. – Din fr. homologue.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de același sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanțe organice) Care au funcțiuni și structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (și origine comună), dar cu formă și funcțiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplinește aceeași funcțiune sau are o ocupație identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].
Sursa: Dicționar de neologisme

OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparținând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondență biunivocă. 2. (biol.; despre organe) care au aceeași structură și origine, dar se deosebesc morfologic și funcțional. 3. (despre substanțe organice) cu funcțiuni și structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanță dintr-o clasă de substanțe care diferă de celelalte prin prezența grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deține aceeași funcție cu o alta. (< fr. homologue)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*omológ, -oágă adj. (vgr. ῾omólogos, d. ῾omós, aceleașĭ, asemenea, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-, epi-, mono- și pro-log). Geom. Se zice despre laturile care, în figurile asemenea, corespund una alteĭa și-s opuse la unghĭurĭ egale. Biol. Care are aceĭașĭ origine și relațiune cu celelalte organe, deși poate să nu maĭ aĭbă aceĭașĭ funcțiune, ca plămîniĭ la broască saŭ la alte vertebrate superioare și beșica înotătoare la peștĭ. V. analog.
Sursa: Dicționaru limbii românești

omolog a. Geom. se zice de laturi cari se corespund și coprind între ele unghiuri egale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a