Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele om:

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


-OM Element secund de compunere savantă cu semnificația „tumoare”, „tumefacție”. [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].
Sursa: Dicționar de neologisme

OM, oámeni s. m. ~ (Ieșit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaș.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

-ÓM1 suf. „tumoare”. (< fr. -ome, cf. gr. -oma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

OM2(O)- elem. „umăr”. (< fr. om/o/-, cf. gr. omos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

om (oámeni), s. m.1. Ființă superioară care gîndește. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soț. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Pușcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de țară); omenește, adv. (ca oamenii; decent; țărănește); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s. f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s. f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s. f. (fără omenie); omoaie, s. f. (femeie cu apucături bărbătești); ometeu, s. m. (uriaș); omușor, s. m. și n. (pitic; uvulă), în Munt. și Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s. f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s. n. din fr. humanisme; humanist, s. m., din fr. humaniste; umanitate, s. f., din fr. humanité; supraom, s. m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forțat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) om m., pl. oamenĭ (lat. hŏmo, hóminis, it. uomo, pv. om, fr. on [în on dit, se zice] și homme, sp. hombre, pg. homem. V. nimenea). Ființă înzestrată cu rațiune și vorbire articulată: neamu omenesc se întinde peste tot pămîntu. Neamu omenesc în general: omu e supus morțiĭ. Bărbat, ființă omenească adultă virilă: se vedea venind un om și o femeĭe. Bărbat din popor, soldat, simplu lucrător: a venit un om (în opoz. cu domn, boĭer), patru oamenĭ și un căprar, armată de 120,000 de oamenĭ, echipaj de 200 de oamenĭ, a da mîncare oamenilor. Bărbat (individ) curajos, inimos, nobil, om de omenie: acesta e adevărat om. Persoană, ins: la intrare se plătește un franc de om. Bărbat, soț (în gura țărancelor): eŭ și omu meŭ. Cu înțelesu de „el, cineva, lumea (ca fr. on): are dreptate omu să se supere. Om bun, om care nu-țĭ face răŭ: Cine-ĭ acolo? – Om bun, oamenĭ bunĭ! Ca termin [!] de adresare față de oameniĭ din popor (ca domnilor față de boĭerĭ): sărițĭ, oamenĭ bunĭ, că arde casa! Oamenĭ buni, oamenĭ care, în vechime, îl ajutaŭ pe jude și pe pîrgarĭ servind ca marturĭ [!]; Om mare, om ilustru. Primu om, Adam. Fiu omuluĭ, Hristos. Om de lume, om care frecŭentează [!] societatea. Om de bine, om milos, caritabil. Om de nimic, om fără caracter, mizerabil. Om de stat, om priceput în conducerea uneĭ țărĭ, om politic. Om de litere, literat. Om de știință, savant în știință. Om de legĭ, jurist. Om de arme, militar distins. Om al banuluĭ, om interesat, om care adoră baniĭ. Om de casă, 1. om casnic, căruĭa-ĭ place domiciliu, 2. servitor saŭ alt om de încredere care face serviciĭ pe la o casă. A fi din oamenĭ, a fi de bună familie, din ”oamenĭ„ (că ”ceĭ-lalțĭ„ îs ”oamenĭ de nimica„ saŭ ”de rînd„. V. neom). Ca oameniĭ, cum trebuĭe, cum se cade saŭ bun: a vorbi ca oameniĭ, o casă ca oameniĭ. – Omu se distinge de celelalte animale pin [!] ținuta verticală a corpuluĭ, pin mărimea craniuluĭ și greutatea creĭeruluĭ și pin vorbirea articulată. Corpu omuluĭ se compune din cap, trunchĭ și membre. Talia mijlocie, maĭ înaltă la bărbat de cît [!] la femeĭe, variază, după rase, d. la 1, 40 m. Pînă la 1, 80 m. orĭ maĭ multe. Un om de 100 kg. E format din 62 kg. 810 oxigen, 19, 310 cărbune, 9, 310 idrogen [!], 5, 148 azot, 1, 380 calciŭ, ĭar de la 640-005 gr. sulf, fosfor, sodiŭ, potasiŭ, clor, magneziŭ, fluor și fer [!]. Cea maĭ mare parte din oxigen și idrogen [!] fiind combinat supt [!] formă de apă, rezultă că vre-o 60 kg. sînt apă. După coloarea peliĭ și formă, oameniĭ de pe tot pămîntu se împart în rase: 1. rasa albă saŭ caŭcaziană (cu ochiĭ marĭ orizontalĭ, cu păru supțire [!], negru, blond saŭ [maĭ rar] roș), care locuĭește în Eŭropa, nordu Africiĭ, vestu Asiiĭ și în parte și în America; 2. rasa galbenă saŭ mongolică (cu pelea [!] variind dela alb la galben întunecat și verde măsliniŭ cu ochiĭ micĭ oblicĭ, cu păru negru lins), care locuĭește în Asia întreagă aproape, o parte a Oceaniiĭ și a Madagascaruluĭ; 3. rasa arămie saŭ roșie (care e un derivat al celeĭ galbene, cu ochiĭ și păru cam tot așa), care locuĭește în cele doŭă Americĭ; 4. rasa neagră saŭ etiopiană (cu pelea [!] variind de la cafeniŭ la negru, cu păru gros negru creț, cu buzele groase și botu ĭeșit) care locuĭește în Africa (afară de nord), Australia, Melanesia, și o parte a Polinesiiĭ, sudu Asiiĭ și pin [!] America. Număru tuturor oamenilor la un loc e evaluat la 2,000,000,000, și anume: cam 431,000,000 în Eŭropa, 949,000,000 în Asia, 141,000,000 în Africa, 162,000,000 în America și 7,000,000 în Australia.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).
Sursa: Dicționaru limbii românești

om, oameni, s.m. – 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). 4. (top.) Vârful Omul (1931 m.), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, „amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod” (Filipașcu 1940); cf. Vf. Omul, din M-ții Bucegi, Omul de Piatră, din M-ții Făgăraș, cu sensul de „om sacru” (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) „cap, vârf„, fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu 1966). 5. (mit. loc.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Omul Vântului, Feciorul Pădurii, Fercheșul Pădurii). „Înfățișat uneori ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele, când mare, când mic, Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, o prinde, o omoară, rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă” (Eretescu 2007: 11). Un personaj mitologic oarecum similar există în legendele abhaze (din Caucaz) pe numele Abnauayuh „omul pădureț” (Kernbach 1989). – Lat. homo „om”.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

om s. m., pl. oámeni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

om m. 1. ființă organizată, înzestrată cu rațiune și graiu; 2. specie umană: omul se naște spre a muri; 3. individ de sex bărbătesc; ce vrea acest om ? 4. (absolut) om de inimă, de caracter: e un om; 5. partea cocoșată a arșicului în opozițiune cu gaura sau partea-i găunoasă. [Lat. HOMO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Forme flexionare:

om - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, plural - pentru cuvantul vrea