Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele oglinda:

OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

oglindă, oglinzi s. f. ochi.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

oglíndă f., pl. (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă [!] un lucru și ni-l pune par´că supt [!] ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr´o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

oglíndă (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglínzii; pl. oglínzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oglindă f. 1. sticlă poleită și cositorită de o parte, resfrângând imaginile obiectelor; oglinda măgarului, sarea pisicii; 2. fig. tot ce reprezintă un lucru: fața e oglinda sufletului. [Tras din oglindì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)