OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OFRÁNDĂ s.f. Jertfă adusă unei divinități sau preotului ei pe altar. ♦ (Fig.) Dar, binefacere, pomană; omagiu. [< fr. offrande].
Sursa: Dicționar de neologisme
OFRÁNDĂ s. f. 1. jertfă adusă unei divinități. 2. (fig.); dar, cadou, omagiu. ◊ ajutor oferit celor săraci. (< fr. offrande)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*ofrándă f., pl. e (fr. offrande, mlat. offerenda, care trebuĭe să fie oferită). Dar făcut luĭ Dumnezeŭ, patriiĭ saŭ săracilor (prinos).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofrándeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ofrandă f. 1. dar făcut lui D-zeu; 2. ceeace s’ofere săracilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)