Ocna f. 1. sau Ocnele-Mari, orășel în jud. Vâlcea cu bogate saline: 5800 locuitori. Penitenciar și stabilimente balneare; 2. (Târgu-Ocna), orășel în jud. Bacău cu cele mai mari saline din țară: 9500 loc. Stațiune climaterică și balneară. Mare penitenciar pentru cei osândiți pe vieață; 3. (Sibiului) numit de Unguri Vizakna și de Sași Salzburg, localitate la N.-V. de Sibiu, cu băi și mine bogate de sare: 3772 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ocnă (ócne), s. f. – 1. Salină, mină de sare. – 2. Muncă silnică pe viață, care se făcea odinioară în saline cu ocnașii (sec. XVII-XIX). Sl. okno „fereastră” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, III, 224; Conev 42), cf. bg., sb. okno „puț de mină”, pol. okna, ngr. οϰνα „salină” (‹ rom.). – Der. Ocnaș, s. m. (condamnat; muncitor în salină); ocniță, s. f. (nișă, firidă), din sl. okunice „fereastră”. Der. din ngr. pornind de la sl. (Meyer, Neugr. St., II, 49), nu pare probabilă.Sursa: Dicționarul etimologic român ocnă, ocne s. f. (intl.) infractor renumit și foarte periculos.Sursa: Dicționar de argou al limbii române ócnă f., pl. e (vsl. okno, pl. okna, fereastră, d. oko, ochĭ; sîrb. okno, geam, mină; pol. okno, fereastră, deschizătură, okna pl., galerie, puț de mină, okna solne, mine de sare; ung. akna, salină; mgr. ókna, vrană, ngr. ókna, salină. V. ochĭ. – Româniĭ aŭ luat acest cuvînt d. Ungurĭ maĭ de grabă [!] de cît [!] d. Slavĭ). Salină, mină din care se scoate sare. Salină care servește și ca penitenciar pentru criminalĭ: condamnat la ocnă. Adv. Sărat ocnă, sărat slatină (morugă), foarte sărat. – Pin [!] vest și ognă și umnă (ca tocma, togma, tomna). V. baĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ócnă, -e, s.f. – 1. Mină (în general); baie. „Limba veche arată că apelativul ocnă a însemnat odinioară mină, nu numai salină, ca astăzi” (Iordan 1963: 52). 2. Salină. Ocna-Șugatag, localitate cu statut de stațiune balneară, în Maramureș, la 20 km sud de Sighet; cu ape sărate, concentrate, care se întrebuințează pentru băi (Țeposu, Câmpeanu 1921: 140). 3. Gură de ieșire dintr-o încăpere: „Femeia se coboară prin ocna grajdului jos, frumușel, prin cotruț în grajd” (Bilțiu; Sarasău). – Din sl. okno „fereastră” (DER, DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ocnă f. 1. mină, mai ales de sare: ocnele cele mai cunoscute sunt cele dela Slănic și Telega; 2. locul unde se închid făcătorii de rele (osândiți la munca silnică); ocnă părăsită, lăsată în nelucrare, servia înainte de închisoare tâlharilor celor mai cumpliți; 3. pl. ocne, od. venit domnesc dela minele de sare. [Ung. OKNA, salină (serb. OKNO, puț de ocnă); v. baie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)