Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele ochelari:

OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelâr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar.Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s. f. (plantă, Biscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.
Sursa: Dicționarul etimologic român

OCHELARI biciclete, înaintaș, ocheți, parbriz.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ochelárĭ m. pl. (pol. okulary, din lat. ocularius, ocular; bg. očilá, ochelarĭ). Aparat de văzut maĭ bine orĭ de apărat ochiĭ compus din doŭă ochĭurĭ de sticlă fixate la ochĭ. Obraze [!], bucățĭ de pele [!] care se pun la ochiĭ caluluĭ înhămat (la Arabĭ și la cel de călărie) ca să nu vadă în lăturĭ și să se sperie de ceva. – Inventatoru lor a fost, probabil, eruditu Roger Bacon (1214-1294), fost călugăr franciscan, care a trăit la Oxford (Anglia). Uniĭ cred că ĭ-a inventat Alexandru de Spino, călugăr din Florența, trăitor pe la 1285, ĭar alțiĭ îĭ atribue [!] luĭ Salvino degli Armati († 1317 la Florența), care pare să fi fost un fabricant care perfecționă și răspîndi această unealtă. Ochelariĭ p. mĭopĭ apărură pe la´nceputu secululuĭ [!] 16. Și Chinejiĭ știaŭ de ochelarĭ, dar numaĭ ca să se apere de lumină orĭ de vînt. V. ochean 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ochelári s. m. pl.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ochelari m. pl. 1. partea hamurilor ce acopere ochii cailor; 2. pl. sticle de ochi. [Lat. OCULARIS, printr’un intermediar rusesc sau polon OKULARY)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)