OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].
Sursa: Dicționar de neologisme
obúz, obúzuri, s.n. (înv.) armată, armie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
obúz (obúzuri), s. n. – 1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).Sursa: Dicționarul etimologic român obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus. – Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită [!] la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin [!] exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte [!] obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.
Sursa: Dicționaru limbii românești
obúz s. n., pl. obúzeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].
Sursa: Dicționar de neologisme
obúz, obúzuri, s.n. (înv.) armată, armie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
obúz (obúzuri), s. n. – 1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).Sursa: Dicționarul etimologic român obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus. – Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită [!] la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin [!] exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte [!] obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.
Sursa: Dicționaru limbii românești
obúz s. n., pl. obúzeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)