Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele obol:

OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


OBÓL s.m. Mică monedă care a circulat la vechii greci și care constituia a șasea parte dintr-o drahmă. ♦ Bani mărunți. ♦ (Fig.) Sumă mică; (p. ext.) contribuție modestă (în bani); contribuție. [< fr. obole, cf. gr. obolos].
Sursa: Dicționar de neologisme

OBÓL s. m. 1. mică monedă care a circulat la vechii greci, a șasea parte dintr-o drahmă. 2. bani mărunți. ◊ (fig.) sumă mică; (p. ext.; s. n.) contribuție modestă (în bani). (< fr. obole, lat. obolus, gr. obolos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

OBÓL (‹ fr., lat.; gr. obolos) s. m., s. n. 1. s. m. (În Grecia antică) Vargă tetraedică din fier care a servit ca unitate bănească până la apariția monedelor. ♦ Măsură pentru greutate. ♦ Monedă de argint, mai târziu de aramă, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. ◊ Obolul lui Caron = potrivit legendei, este moneda plătită de sufletul celui mort luntrașului Caron, la trecerea peste Aheron, în împărăția subpământeană a lui Hades. ♦ (În Europa medievală) Monedă de argint egală cu jumătate dintr-un dinar. 2. s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Monedă de argint sau de aramă, cu diferite valori. 3. s. n. Contribuție modestă în bani; fig. contribuție de orice natură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*oból m., pl. (vgr. obolós [rudă cu obelós, frigare, că, în ainte [!] de a se bate monete [!], niște bucățele de metal ca frigările serveaŭ ca monete. V. obelisc]; lat. óbolus). La vechiĭ Grecĭ, cea maĭ mică monetă a lor, în valoare de 16 banĭ. S. n., pl. urĭ. Fig. Sumă mică cu care contribuĭ la o faptă bună: a-țĭ depune obolu. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

oból1 (monedă) s. m., pl. obóli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obol m. 1. veche monedă greacă în valoare de vr’o 15 centime; 2. fig. ban, bănuț.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

OBÓL s.m. Mică monedă care a circulat la vechii greci și care constituia a șasea parte dintr-o drahmă. ♦ Bani mărunți. ♦ (Fig.) Sumă mică; (p. ext.) contribuție modestă (în bani); contribuție. [< fr. obole, cf. gr. obolos].
Sursa: Dicționar de neologisme

OBÓL s. m. 1. mică monedă care a circulat la vechii greci, a șasea parte dintr-o drahmă. 2. bani mărunți. ◊ (fig.) sumă mică; (p. ext.; s. n.) contribuție modestă (în bani). (< fr. obole, lat. obolus, gr. obolos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

OBÓL (‹ fr., lat.; gr. obolos) s. m., s. n. 1. s. m. (În Grecia antică) Vargă tetraedică din fier care a servit ca unitate bănească până la apariția monedelor. ♦ Măsură pentru greutate. ♦ Monedă de argint, mai târziu de aramă, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. ◊ Obolul lui Caron = potrivit legendei, este moneda plătită de sufletul celui mort luntrașului Caron, la trecerea peste Aheron, în împărăția subpământeană a lui Hades. ♦ (În Europa medievală) Monedă de argint egală cu jumătate dintr-un dinar. 2. s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Monedă de argint sau de aramă, cu diferite valori. 3. s. n. Contribuție modestă în bani; fig. contribuție de orice natură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*oból m., pl. (vgr. obolós [rudă cu obelós, frigare, că, în ainte [!] de a se bate monete [!], niște bucățele de metal ca frigările serveaŭ ca monete. V. obelisc]; lat. óbolus). La vechiĭ Grecĭ, cea maĭ mică monetă a lor, în valoare de 16 banĭ. S. n., pl. urĭ. Fig. Sumă mică cu care contribuĭ la o faptă bună: a-țĭ depune obolu. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

oból1 (monedă) s. m., pl. obóli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obol m. 1. veche monedă greacă în valoare de vr’o 15 centime; 2. fig. ban, bănuț.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)