OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OBLICITÁTE s.f. Poziție oblică. ◊ Oblicitatea eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii față de planul ecuatorului ceresc. [Cf. fr. obliquité].
Sursa: Dicționar de neologisme
OBLICITÁTE s. f. însușirea de a fi oblic; poziție oblică. ♦ (astr.) ă eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii, de aproximativ 230 și 27', față de planul ecuatorului ceresc. ◊ (mat.) relație de poziție a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor. (< fr. obliquité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*oblicitáte f. (d. oblic; lat. obliquitas, -átis. P. formă, cp. cu antichitate). Calitatea de a fi oblic: oblicitatea maĭ mare saŭ maĭ mică a razelor soareluĭ pe pămînt produce anotimpurile. Astr. Oblicitatea eclipticiĭ, unghĭ de vre-o 23°,28' pe care ecliptica-l face cu ecŭatoru.
Sursa: Dicționaru limbii românești
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắțiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oblicitate f. pozițiune oblică: oblicitatea eclipticei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)