Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele obcina:

ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și obcine] – Din sl. občina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÓBCINĂ (‹ sl.) s. f. Culme muntoasă prelungă, cu înălțimea de 1.000-1.600 m, dominată, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte. Provine din fragmentarea paralelă sau radiară a suprafețelor de eroziune. Este o formă de relief caracteristică pentru Carpații Orientali, numele de o. fiind frecvent din Maramureș până în zona m-ților Nemira. ♦ Versant comun, constituind hotarul dintre două proprietăți.
Sursa: Dicționar enciclopedic

óbcină, V. opcină.
Sursa: Dicționaru limbii românești

óbcină (pop.) s. f., g.-d. art. óbcinii; pl. óbcini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obcină f. (termen de hotărnicie) culme ce continuă lanțul munților dela un pisc la altul: Moldova își adună izvoarele dintre obcinele Bucovinei. [Ceh OBČIN, hotar de ogoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [PI. și: obcine] – Din sl. občina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și obcine] – Din sl. občina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓBCINĂ (‹ sl.) s. f. Culme muntoasă prelungă, cu înălțimea de 1.000-1.600 m, dominată, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte. Provine din fragmentarea paralelă sau radiară a suprafețelor de eroziune. Este o formă de relief caracteristică pentru Carpații Orientali, numele de o. fiind frecvent din Maramureș până în zona m-ților Nemira. ♦ Versant comun, constituind hotarul dintre două proprietăți.
Sursa: Dicționar enciclopedic

óbcină, V. opcină.
Sursa: Dicționaru limbii românești

óbcină (pop.) s. f., g.-d. art. óbcinii; pl. óbcini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obcină f. (termen de hotărnicie) culme ce continuă lanțul munților dela un pisc la altul: Moldova își adună izvoarele dintre obcinele Bucovinei. [Ceh OBČIN, hotar de ogoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [PI. și: obcine] – Din sl. občina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)