Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele oală:

OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


oálă (oále), s. f.1. Vas de lut. – 2. Urcior, chiup. – 3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. – 4. (Mold.) Olan, țiglă. – Mr., megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp. olla, prov. ola. Sunetul ll s-a păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). – Der. ol, s. n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă); olar, s. m. (producător de oale), probabil din lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060); olărie, s. f. (atelier de oale, magazin); ulcea (var. ulcică), s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din lat. *ollicella, dar care poate fi creație dim. interioară; ulcelușe, s. f. (bardacă). Cf. ulcior. – Din rom. provine săs. oulendekel „capac de oală”, comp. cu germ. Deckel.
Sursa: Dicționarul etimologic român

oálă (oa dift.) f., pl. e (lat. olla, vlat. aula, it. cat. sp. olla, pv. ola, vfr. oule. V. olar, ulcică). Vas de lut care servește la fert [!] bucatele, la scos vin ș. a. Conținutu uneĭ oale: a bea o oală de vin. Olan, țiglă (est): casă învălită [!] cu oale. Mustățĭ pe oală (iron.), mustățĭ lăsate în jos (ca la bețivĭ). V. căldare, tigaĭe, tingire, sahan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

oálă, -e, s.f. – Vas de lut. Referitor la expr. a pune oala-n horn: „Femeile de la sate cred în farmece; unul din acestea este cu oala de lut pusă-n horn. Când fierbe apa clocotind înșiră cuvinte neînțelese, în credința că au puterea să aducă pe cutare îndrăgostit prin aer” (Bârlea 1924); „Că de mi-i tot mânia, / Eu cu tine-oi face-așa: / Că mi-oi pune oala-n horn, / Cu apă și cu viron, / Ș-oi lăsa să fiarbă bine, / Și-oi băga pe dracu-n tine” (Bârlea, II, 68; Berbești). – Lat. olla.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oală f. 1. vas de pământ, mai ales pentru fiertul bucatelor; 2. urcior mare: o oală de vin; 3. conținutul unei oale: a băut oala întreagă. [Lat. OLLA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-1 privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)