Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele oaie:

OÁIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


oáie (ói), s. f.1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioși. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Pușcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicația prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s. m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s. f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s. f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s. n. (impozit pe pășunat, de 3 parale și de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micșorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oiește, adv. (ca oile); oieșea, s. f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiță, s. f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s. f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

oaie, oi s. f. (peior.) femeie proastă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

OÁIE (lat. ovis) s. f. 1. Animal rumegător din familia cavicornelor, subfamilia ovideelor, genul Ovis, crescut pentru producția de lână, carne și lapte (Ovis aries). Are corpul de mărime mijlocie acoperit cu lână, botul ascuțit, cu buze subțiri și mobile, cu 32 de dinți. Femelele ating maturitatea sexuală la un an și jumătate. Ca urmare a procesului domesticirii și ameliorării au fost create peste 300 de rase, foarte diferite în ceea ce privește caracterele morfologice și productive: rase de lână (în care intră toate tipurile de merinos, țurcană, caracul), de carne (oile precoce crescute în Anglia), de lapte (stogoșă, larzac etc.), de lână și lapte (țigaie, spancă). În diverse regiuni ale globului se întâlnesc specii sălbatice înrudite cu oaia domestică: arharul, muflonul, oaia Munților Stâncoși, oaia (sau berbecul) lui Dali (NV Americii de Nord), oaia zăpezilor (Siberia Orientală). V. și ovin. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc) Creștin; credincios în raport cu preotul. 3. O. seacă = (în Evul Mediu, în Țara Românească), dare pe oile sterpe plătită domniei în sec. 16-18. Era deosebită de oierit, datorat pentru celelalte oi. 4. Oaia năzdrăvană = (în mitologia românească), animal oracular care dezvăluie unui cioban complotul urzit contra lui de alți doi (sau trei, ori chiar mai mulți) ciobani. Cea mai celebră o.n. din literatura populară română este Miorița, eroina baladei cu același nume.
Sursa: Dicționar enciclopedic

oáĭe f., pl. oi (lat. óvis, oaĭe; vgr. óïs, scr. litv. ovi-s, irlandez oi. V. oĭer). Un animal domestic rumegător care aduce folos pin [!] lînă, lapte și carne. (Masculu are coarne spirale și se numește berbece saŭ berbec, ĭar puiu mel [!]. Femela rar are coarne). Fig. Creștin supt conducerea păstoruluĭ (preutuluĭ). Blînd ca oaĭa, foarte blînd. Deștept ca oaĭa pe zăduf, foarte prost. Aŭ mers toțĭ ca oile, s´aŭ luat unu după altu fără rațiune și aŭ greșit. A o face de oaĭe (o treabă), a lucra prea prostește orĭ prea necinstit. E prea de oaĭe (un lucru), e prea deocheat orĭ prea prost. Par´că te trezeștĭ la oĭ (orĭ la vacĭ), te porțĭ prea necĭoplit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oaie f. 1. gen de mamifere din ordinul rumegătoarelor, folositoare prin lâna și carnea ei; 2. fig. simbolul blândeții; 3. pl. în graiul bisericesc, oameni, creștini: oi cuvântătoare. [Lat. OVEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și came; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (în limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)