NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a nătărắŭ adj. m. (din ne și tare, vechĭ și nătare, slab, cu sufixu ung. -ăŭ. Cp. cu nebun, netot, năzdrăvan, năuc). Fam. Mare prost, dobitoc, gogoman. – Rar fem. -ráŭcă. V. tanăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nătărắu adj. m., s. m., pl. nătărắi, art. nătărắiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nătărău m. tare prost. [Augmentativ din vechiu-rom. netare, slab, denotând mai mult o slăbiciune fizică decât intelectuală (cf. netot)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează Iară judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)