NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a năprásnic, -ă adj. (vsl. naprasĭnŭ și suf. -nic. V. năprasnă). Subit, neașteptat: moarte năprasnică. Cumplit, grozav, formidabil: un tun năprasnic. Frică năprasnică, panică. S.m. și f. Închegătoare (plantă). Luminoasă (plantă). Adv. Subit și formidabil: a ataca năprasnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
năprásnic1 (nă-pras-) adj. m., pl. năprásnici; f. năprásnică, pl. năprásniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită năprásnic2 (plantă) (nă-pras-) s. m., pl. năprásniciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-odată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene- albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)