NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a núntă (núnți), s. f. – Ceremonia de căsătorie, cununie. – Mr. numtă, lumtă, megl. nuntă, istr. nuntę. Lat. nuptiae (Pușcariu 1208; Candrea-Dens., 1260; REW 5999), cf. it. nozze (sard. nuntas, nunsas, cors. nonza), prov. nossas, fr. noces. Fonetismul nu este normal. S-a căutat să se explice rezultatul rom. prin încrucișarea lat. nuntiāre (Densusianu, Hlr., 127) sau plecînd de la pl. *nupți › nunți (Pușcariu; Byck-Graur 25). Cipariu, Arhiv., 469, urmat de Pascu, Beiträge, 11; Philippide, II, 660 și Scriban ar prefera să pornească de la lat. nupta, ipoteză care nu înlătură problema. Oricum, trebuie să se admită un infix nazal *nunptiae, fie prin încrucișare cu nuntiāre (cf. v. sard. nunça „întîlnire”), fie prin simplă propagare; și de la pl. numpți s-a putut trece la numți, mr. nunți. Uz general (ALR, I, 254). Der. nuntaș, s. m. (invitat la nuntă); nunți (var. nunti), vb. (a face nuntă); nuntit, s. n. (nuntă). – Din rom. provine mag. nunta (Edelspacher 20).Sursa: Dicționarul etimologic român
nuntă, nunți s. f. (er.) 1. act sexual. 2. exces sexual.Sursa: Dicționar de argou al limbii române núntă f., pl. (vechĭ și azĭ vest) e și (est) țĭ (lat. nûpta [part. f. d. nûbere, a se mărita], de unde s’a făcut * numptă [rămas în mrom. mumtă, lumtă], apoĭ nuntă; sard. nuntas. It. nozze, pv. nossas și fr. noces vine d. lat. nŭptiae, nuntă. D. rom. vine ung. nunta). Căsătorie, ceremonia căsătoriiĭ: asupra acesteĭ nunte (Cost. 1, 311). Cortegiu nuntașilor: trecea o nuntă. Iron. Nunta jidovească, mare hărmălaĭe, tămbălăŭ. Nuntă de argint, ziŭa de 25 de anĭ de la nuntă; nunta de aur, ziŭa de 50 de anĭde la nuntă (fiind mirii în vĭață).
Sursa: Dicționaru limbii românești
núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nuntă f. căsătorie și în special serbarea-i solemnă, cum și petrecerile cu acea ocaziune. [Singular refăcut după pl. nunți = lat. NUPTIAE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)