Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele nostru:

NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


nóstru1 / al nóstru1 adj. pr. m. (prietenul nostru / un prieten al nostru, al nostru prieten; prietenului nostru / unui prieten al nostru), pl. nóștri / ai nóștri; f. noástră / a noástră (prietena noastră / o prietenă a noastră, a noastră prietenă), g.-d. noástre / a noástre (prietenei noastre / unei prietene a noastre), pl. noástre / ále noástre (prietenele noastre, niște prietene ale noastre, ale noastre prietene; prietenelor noastre / unor prietene ale noastre)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nóstru2 (al ~) pr. m. (prietenul vostru e medic, al nostru e profesor), pl. ai nóștri, g.-d. álor nóștri; f. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nóstru (-oástră), adj. pos. pers. I pl.Var. nost. Mr. nostru, nost(u), megl., istr. nostru. Lat. nostrum (Pușcariu 1191; Candrea-Dens., 1245; REW 5961), cf. it. nostro, prov. nostre, fr. notre, sp. nuestro, port. nosso.
Sursa: Dicționarul etimologic român

nóstru, noástră pron. posesiv de pers. I pl., pl. noștri, noastre (lat. nǒster, nǒstra; it. nostra, pv. vfr. nostre, nfr. notre, sp. nuestro, pg. nosso). Pe care îl posedăm saŭ care ne posedă: cărțile noastre, părințiĭ noștrĭ, țara noastră. Aĭ noștrĭ, rudele, amiciĭ noștrĭ. V. vostru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

nostru pr. ce ține de noi: omul nostru, despre care e vorba; ai noștri, rude, partizani. [Lat. NOSTRUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, ale„) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)