Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele noroc, chior:

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat. 6. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din tc. kör.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


chiór (chioáră), adj.1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Sașiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care dă o lumină slabă. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numărul unu. – 6. (Arg.) Sărac, nevoiaș. – Mr., megl. chior. Tc. kör „orb” (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Șeineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, și de asemenea alb. göre „nenorocit”. Nu circulă în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apă chioară, cf. chiar. Dubletul ceur (sașiu), care circulă în Banat și pe care Crețu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezintă sb. cór. Der. chioară, s. f. (para), în loc de para chioară (s-a spus despre monedele găurite, care încetau să mai aibă valoare de circulație); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-și pierde vederea; a se uita sașiu; a indica); chiorie, s. f. (defectul de a fi sașiu; miopie); chiorilă, s. m. (poreclă pentru miopi); chiorîș, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; pieziș; orbește, fără să se uite).
Sursa: Dicționarul etimologic român

chiór interj. – Imită mai multe zgomote, cum sînt chiorăiala sau strigătul curcanului. – Var. ghior. Creație spontană, cf. bîr, mîr, mor, hor, hîr.Der. chiorăi (var. ghiorăi, chiorcă(n)i, chercă(n)i, cherăi, Trans., corăi,) vb. (despre curcani, a croncăni; despre mațe, a chiorăi); chirăi (var. cherăi, chirlăi), vb. (despre găini, a cotcodăci; despre greieri, a cînta; a țipa, a striga); cherlăi, vb. (rar, a lătra), cuvînt care ne apare numai la Brătescu-Voinești și care indică o contaminare cu chelălăi; chiorăială (var. ghiorăială, chiorăit, chiorăitură, ghiorăitură), s. f. (zgomot produs de intestine); chiric, s. m. (Trans., greiere; copil), ultimul sens explicabil prin ideea de „care țipă mult”; ghiorlan, s. m. (șobolan; golan), cu același semantism ca termenul anterior, cf. Philippide, Principii, 150 și Spitzer, Dacor., IV, 652-4 (după ipoteza greșită a lui Lacea, Dacor., III, 751, din săs. Jórlänk „oaie de un an”); închiorcoșa, vb. refl. (a-și roti coada curcanul; a privi cu dispreț, a se înfuria), cuvînt care pare a se explica printr-un joc foarte frecvent între băieți, care constă în a imita cuvîntul chior în jurul unui curcan, pentru a-l stîrni și a-l obliga să-și rotească îndată coada (după DAR și Candrea, origine necunoscută; Scriban îl pune în legătură cu mag. körleni „a învîrti”). Pentru var. ghiorhăi, cf. Iordan, BF, VII, 280.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbește. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sașiu. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mică sau (în parte) astupată. 5. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioară sau (rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Tc. kör.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

chĭor, chĭoáră adj. (turc. kör, pop. kĭor). Care are numaĭ un ochĭ. Întunecos: ferestre chĭoare. Fig. Iron. Care nu nemerește [!] saŭ face greșelĭ la joc (foarte des în limba copiilor): măĭ chĭorule! De-a chĭoara, chĭorăște, ca chĭoru, în bobote. Iron. Apă chĭoară, (după uniĭ, din apă chĭară, adică „clară, limpede), apă simplă, nu vin. A nu avea nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban chĭor, a nu avea nicĭ o lețcaĭe. V. orb.
Sursa: Dicționaru limbii românești

chior adj. m., pl. chiori; f. chioáră, pl. chioáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chior a. 1. care n’are decât un ochiu: în țara orbilor chiorul e împărat; 2. găurit (de monede): n’ai o para chioară și lenea te doboară PANN. [Turc. KIOR]. ║ adv. chioara (de a), orbește: de acum s’o luăm de-a chioara Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) acoperit. 6. (În expr.) Apă chioară= a) (ir.) nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea niciun ban. – Din tc. kör.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

noróc (noroáce), s. n.1. Șansă, fericire. – 2. Întîmplare, hazard. – Sl. narokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 32), cf. sb., cr., pol. narok.Der. noroceală (var. norocire), s. f. (soartă, noroc); noroci, vb. (a face fericit); norocos, adj. (fericit, cu noroc); nenoroc, s. n. (nenorocire); nenoroci, vb. (a pierde, a distruge, a ruina; a silui); nenorocos, adj. (fără noroc).
Sursa: Dicționarul etimologic român

noróc și (vest) năróc n., pl. oace (vsl. na-rokŭ, hotărîre, soartă, d. rešti-rekon, a zice, a vorbi; sîrb. narok, soartă; pol. narok, într’adins. V. ob-roc, pro-roc, so-roc). Soartă fericită, fericire: Ce noroc pe el! Noroc să dea Dumnezeu ! Soartă bună saŭ rea: așa ĭ-a fost norocu. La noroc (saŭ și: într’un noroc), la întîmplare, în bobote: am ochit la noroc, și tot am nimerit ! A avea noroc, a avea parte de fericire. Bată-te norocu !, formulă de blestem glumeț egală cu: să fii fericit ! V. orînd, ursită.
Sursa: Dicționaru limbii românești

noróc, noroace, (năroc), s.n. – 1. Soartă, ursită, destin: „Străinu-s, străină-i țara, / Inima-mi arde ca para. / Ardă focu pe tot locu / Dacă rău mi-a fost norocu” (Calendar 1980: 86). 2. Stare de fericire, bine; bunăstare: „Mamă, la ce m-ai făcut / Dacă noroc n-am avut? / Și de ce vrei să mă ai / Dacă n-ai noroc să-mi dai?” (Calendar 1980: 91). „Fântână cu bărbânoc / Omu bun n-are noroc / Nici cât arde paiu-n foc; / Nici noroc și nici ticneală / Nici cât arde paiu-n pară. / Mândră floare-i norocu, / Nu răsare-n tăt locu” (Calendar 1980: 85). În dimineața de Anul Nou colindă numai coconii. „Fetele aduc sărăcie; băieții aduc noroc„. 3. Șansă, baftă: „Ce să mă fac dacă nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-l pui; / Că norocu pus cu mâna / I să uscă rădăcina” (Calendar 1980: 91). ♦ Noroc!, formulă de salut sau de urare. În Maramureș se folosește frecvent expresia „Noroc bun!”. „Înainte, în sat la noi dzâcem năroc bun, bună dzua!. Apoi or si cam dzăce ai, de când s-o început a să dzâce Laudă-se Isus Hristos! când să întâlnesc doi oamnei. (...) O zinit poruncă de la Vlădică la poptí ca să dzică oamenii așa” (Papahagi 1925: 319-320; Giulești, 1920). Această formulă de salut a fost preluată de băieși. ♦ Din punct de vedere mitologic, de remarcat cultul zeiței romane Fortuna, care a pătruns pe teritoriul geto-dac, fiind numită Fortuna Daciarum, obținând numeroase altare în unele orașe (Kernbach 1989). – Din sl. narokǔ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

noróc s. n., pl. noroáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

noroc n. 1. soartă: fiecare cu norocul său; 2. șansă: n´am noroc; 3. fericire: noroc să dea D-zeu ! [Vechiu- rom. năroc = slav. NAROKŬ, lit. ceeace s´a rostit].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau tară) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fară a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să...întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

chior - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul chior

chior - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul chior

noroc - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul noroc

noroc - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul noroc