NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Ne- + mulțumire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a nemulțumíre s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
nemulțumire f. lipsă de mulțumire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Pref. ne- + mulțumire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
nemulțumire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul nemulțumi