NÉMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în evul mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în evul mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a némeș1 s.m. (reg.) nume de pește.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
némeș2, némeșă, adj., s.m. (înv.) 1. (adj.) care făcea parte din rândul nemeșilor, care aparținea nemeșilor; de famile boierească, de neam mare, nobil. 2. (adj.) de dimensiuni potrivite; frumos. 3. (s.m.) nobil maghiar (mic sau mijlociu); stăpân de pământ mult, fără titluri nobiliare; boier. 4. (s.m. la pl. art.) nobilime maghiară mică și mijlocie. 5. (s.m. pl.; reg.) papuci.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
némeș, -ă s. (ung. nemeș. V. neam). Nobil unguresc. – Și némiș (Ur.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
némeș, -i, (nemiș), s.m. – 1. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. În Maramureș, „țăran cu rang de noblețe” (Dăncuș 1986): „Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile„. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare. Nemeșii „o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990 – referitor la evenimentele din 1717, când maramureșul conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor în Strâmtura Cheia de sub Prislop). 2. Nemeș-birău = primar nobil: „Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud 1908). Ulița nemeșilor, în Odești-Codru – „aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu 1973). – Din magh. nemes.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
némeș s. m., pl. némeșiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nemeș a. 1. de neam, nobil: maghiari nemeși o mie AL. ║ m. (și azi în Tr.) nobil ungur: toți grofii și nemeșii din Sibiu OD. dela nemeșul bogat POP. [Ung. NEMES].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÉMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în Evul Mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)