Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele nativ:

NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus].
Sursa: Dicționar de neologisme

NATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

* natív, -ă adj. (lat. nativus, d. natus, născut. V. naiv). Natural, adus din naștere: virtute nativă. Așa cum se află în natură, vorbind de metale și minerale: auru nativ se găsește în formă de pepite.
Sursa: Dicționaru limbii românești

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nativ a. 1. din naștere: calități native; 2. se zice de metalele găsite în pământ în stare pură: aur nativ.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)