Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele nara:

NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


NARÁ vb. I. tr. (Liv.) A povesti, a istorisi. [P.i. -rez. / < lat. narrare, cf. fr. narrer].
Sursa: Dicționar de neologisme

NARÁ vb. tr. a povesti, a istorisi. (< fr. narrer, lat., it. narrare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

NARA, oraș în Japonia (Honshū), la 42 km E de Ǒsaka; 359,2 mii loc. (1995). Ind. constr. de mașini-unelte; electrotehnică, de prelucr. a lemnului, textilă și alim. Centru de producție artizanală. Centru turistic. Universitate (1949). Psrc (528 ha), cel mai mare din Japonia, cu peste 200 sanctuare și temple, pagode și mănăstiri budiste și șintoiste (Kōfukuji, Tōdaiji, Yakushiji), din perioada de maximă înflorire, a civilizației japoneze, denumită și perioada N. (710-784). Grădină botanică. Fostă capitală a Japoniei (710-784).
Sursa: Dicționar enciclopedic

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

narà v. a povesti, a istorisi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lanțul ancorei de pe punte în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

náră și náre f., pl. nărĭ (lat. naris, din *nasis, rudă cu nasus, nas; it. nare, nare; pv. nar, nare; sp. pg. nariz, nas). Fie-care din cele doŭă deschizăturĭ ale nasuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

náră s. f., g.-d. art. nắrii; pl. nări
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nară f. fiecare din cele două cavități ale nasului. [Lat. NARIS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care iese lanțul ancorei în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)