NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de mărime enormă și de obicei cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a námilă (námile), s. f. – Gigant, uriaș. – Megl. namilă. Creație expresivă, cf. momîie și der. sale. Der. propusă de Cihac, II, 192, din sl. namira „culme”, nu este convingătoare. Legătură cu rădăcina expresivă mam- a fost indicată deja de Tiktin, Candrea și Scriban. Numeroase var. mamilă, momilă, mamină, mamișă, manină etc. – Natimă, s. f. (monstru, sperietoare, pocitanie; vrajă, descîntec împotriva unui dușman), în Olt., este un rezultat al lui anatimă încrucișat cu aceste cuvinte.Sursa: Dicționarul etimologic român
námilă (vest), mámilă, mámină și mánină (est) f., pl. e și ĭ (V. momîĭe). Colos, ceva voluminos: o namilă de om, de munte. – La As. 155: o fĭară manină. Și nămálă, pl. e (Ret.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită namilă f. 1. arătare uriașă; 2. colos: o namilă de om CR. namilă de marmură OD. [Disimilat din mamilă: v. momâie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)