MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mătănăì v. a face mătănii, a bănănăi: capetele; îngreunate de somn, începură să mătănăiască pe piept POP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)