MĂTURĂTOÁRE, măturători, s. f. 2. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) măturătoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. măturătoárei; pl. măturătoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
măturătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită măturătoare f. unealtă de măturat pe strade.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
măturătoare - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul măturător
măturătoare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul măturător
măturătoare - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul măturător
măturătoare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul măturător