MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mămălígă (mămălígi), s. f. – 1. Terci sau pastă de făină de porumb fiartă, formează baza alimentației țăranului în majoritatea regiunilor țării, înlocuind pîinea. – 2. Prostănac. – Var. (munt.) măligă. – Mr. mumalig. Creație expresivă, bazată pe consonanța mama „hrană” (P. Papahagi, Notițe, 31; Capidan, Dacor., VII, 131; cf. Graur, BL, IV, 97), cf. mamă și mr. mamă „terci pentru copii”, sau, mai probabil, pe lat. mamilla cu suf. diminutival -ică sau -igă. Apare în toate idiomurile balcanice: tc. mamaliga, ngr. μαμαλίνγα, alb. mamalingë, mag. mamaliga, bg. mamaliga, sb., cr. mamaljuga, rut. mamalyg, cuvinte explicabile suficient prin rom. Fără îndoială, s-a semnalat ca sursă pentru rom. ven. melega „hrișcă” (Cihac, II, 185; Meyer, Türk. St., I, 2), der. care nu pare probabilă. Cf. mălai, mămăruță. Der. mămăligar, s. m. (țăran; nătîng; valah); mămăligos, adj. (moale, răscopt). Pentru împrumuturi străine, cf. Miklosich, Wander., 17; Miklosich, Fremdw., 108; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 15; Weigand, Jb., XVIII, 365; Capidan, Raporturile, 225, 232; Vasmer, II, 93. – Der. neol. mamelă, s. f. (țîță), din fr. mamelle; mamifer, s. n., din fr. mammifere; mamelon, s. n. (sfîrc), din fr. mamelon.Sursa: Dicționarul etimologic român
mămăligă, mămăligi s. f. 1. v. mălai-mare. 2. semnul începătorului (pe parbrizul automobilului).Sursa: Dicționar de argou al limbii române mămălígă f., pl. ĭ (imit. din silaba ma repetată și sufixu -ligă ca´n săpăligă, țăpligă orĭ bg. čevru-, čuru-, čučuliga, cĭocîrlie, cuculiga, cucută. D. rom. vine ngr. turc. mamaliga, sîrb. mamáljuga, bg. mama- și mamuliga, mămăligă, mamúli, popușoĭ [!]; rut. mamalýga, ung. mamaliga. Cp. cu pap 2. Nu e rudă cu it. méliga, popușoĭ). O pastă consistentă făcută din făină de popușoĭ feartă [!] în apă și sare și care, la țăraniĭ Românĭ, ține locu pîniĭ [!]. Cantitate din această pastă cît încape´ntr´un ceaun: doŭă mămăligĭ. Fig. Iron. Om moale: ce mămăligă! A pune de mămăligă, a pune la foc ceaunu cu apă de mămăligă, (fig.) a lungi o lucrare care s´ar putea face maĭ răpede [!]. A prins mămăliga coajă (și pin [!] urmare s´a´ntărit), s´a obrăznicit țopîrlanu (fiind-că s´a´nțolit). V. coleașă, mandră 2, mălaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mămălígă, mămăligi, s.f. – (gastr.) Aliment preparat din făină de porumb fiartă în apă. – Socotit creație expresivă bazată pe consonanța mamă „hrană” (Capidan, Graur cf. DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894). Din rom. provin tc. mamaliga, magh. mamaliga, ucr. mamalyg etc.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mămăligă f. 1. pastă îngroșată de mălaiu cu apă și sare, pe care țăranii o taie în felii cu o sfoară și o mănâncă în loc de pâine; 2. fig. om molatic. [Primitiv probabil termen din graiul copiilor, diminutiv din mamă (cf. săpăligă, din sapă), desemnând la început așa numita papă a pruncilor].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)