macắu, (măcău), s.n. – Botă, toiag; obiect ceremonial purtat de chemătorii la nuntă: „Suntem soli împărătești, / De la ‘nălțatu-mpărat trimăși; / La macău cu cipcă de mătasă, / Cum poartă și-nălțata-mpărăteasă” (Bilțiu 1990: 70). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Probabil din același etimon latin *matteuca, din care provine rom. măciucă „bâtă îngroșată la un capăt„; Din magh. mankó (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Macău (Makó) n. oraș în Banat, pe malul drept al Mureșului, cap. județului Ceanad: 34.000 loc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
macắu, (măcău), s.n. – Botă, toiag; obiect ceremonial purtat de chemătorii la nuntă: „Suntem soli împărătești, / De la ‘nălțatu-mpărat trimăși; / La macău cu cipcă de mătasă, / Cum poartă și-nălțata-mpărăteasă” (Bilțiu 1990: 70). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Probabil din același etimon latin *matteuca, din care provine rom. măciucă „bâtă îngroșată la un capăt„; Din magh. mankó (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Macău (Makó) n. oraș în Banat, pe malul drept al Mureșului, cap. județului Ceanad: 34.000 loc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂCẮU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.Sursa: Dicționarul limbii române moderne măcắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu moacă 2. Ung. mákó înseamnă „bunică”). Nord. Cĭomag. Lovitură de cĭomag.
Sursa: Dicționaru limbii românești
măcắu, s.n. – v. macău.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș