MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a măciná (mácin, măcinát), vb. – 1. A pisa, a sfărîma. – 2. A mărunți, a pulveriza. – 3. A strivi, a zdrobi. – Mr., megl. mațin, măținare, istr. mǫțiru. Lat. machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-Dens., 1036; REW 5206), cf. it. macinare, sp. maznar, vegl. maknur. – Der. măcinat, s. n. (acțiunea de a măcina); măciniș, s. n. (măcinare); măcinătură, s. f. (măcinare), cf. it. macinatura.Sursa: Dicționarul etimologic român
măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácinăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită măcinà v. 1. a preface în pulbere sau făină; 2. fig. a se sfărâma. [Lat. MACHINARI, a inventa, a măcina (cf. pe inscripțiuni, MOLA MACHINARIA)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)