Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele mult, stimat:

MULT, -Ă, mulți, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊ Loc. adv. De (mai) multe ori sau in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊ Expr. A nu ști multe = a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra ușor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe și mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ◊ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult și bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni; b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (Înv. și reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. și f. multora] – Lat. multus, -a, -um.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


mult (-tă), adj.1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S. n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulți, lume, nenumărați oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Și mai multe nu, neapărat, cu orice preț. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Pușcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito.Der. multicel (var. multișor), adj. (destul); mulțime (var. înv., mulție), s. f. (oameni mulți, multitudine, abundență); înmulți (var. mulți), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulțire, s. f. (multiplicare); înmulțitor, s. n. (multiplicator); deînmulțit, s. n. (primul factor al unei înmulțirii). Mulțumi (var. înv., mulțemi, Trans., mulțămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-și exprima satisfacția prin cuvinte de grație; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulțime (› *mulțimimulțemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulți ani (Crețu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulțam nu este un rezultat al lui mulți ani, ci o var. dialectală a lui mulțumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulți ani” › στολλάτη „mulțumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulțămeală, s. f. (gratitudine), înv.; mulțumită (var. mulțămită), s. f. (premiu, recompensă; recunoștință); mulțumitor (var. mulțămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulțumire, s. f. (neplăcere); nemulțumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulțumitor, adj. (care nu dă satisfacție). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s. n.; multiplicitate, s. f.; submultiplu, s. n.
Sursa: Dicționarul etimologic român

mult, -ă adj. (lat. mŭltus, mult; it. molto, sic. multu, pv. mout, vfr. molt, mout, cat. molt, sp. mucho, muy, pg. multo). În mare număr orĭ cantitate: mulțĭ oamenĭ, multe lucrurĭ; multă lume, apă. Maĭ mulțĭ, cîțĭ-va, un număr indefinit. N. pl. Multe lucrurĭ: învățațiĭ știŭ multe. A nu ști multe, a nu umbla cu formalitățĭ, a termina lucrurile energic: acest prefect nu știe multe, și de aceĭa toțĭ îĭ știŭ de frică. A te supăra ușor, a lovi îndată: ferește-te de nebun, că nu știe multe. Adv. În mare cantitate, cu mare intensitate, tare, foarte: a ploŭat mult, mult mă mir. Timp îndelungat, mult timp: apa a curs mult, mult am răbdat. De mult, cu mult timp în ainte [!], de mult timp: știam de mult (saŭ: de demult). Cu mult, cu mare diferență de timp, de grad: știam cu mult (timp) în ainte [!], l-a întrecut cu mult. De multe orĭ, adese-orĭ, des. De maĭ multe orĭ, de cîte-va orĭ. Mult și bine, orĭ-cît timp: poțĭ să bațĭ mult și bine: nu ți se va deschide! Maĭ mult orĭ maĭ puțin (saŭ și: mult, puțin), întru cît-va, într´o oare-care măsură, cam: acest țăran e maĭ mult orĭ maĭ puțin instruit. Cel mult, maximum, în cel maĭ răŭ caz: acest moșneag are cel mult 80 de anĭ. Interj. Ce!, cît de!: Mult e dulce mĭerea! Mult e bine aicĭ! Mult eștĭ prost, măĭ!
Sursa: Dicționaru limbii românești

MULTᾹN, oraș în E Pakistanului, pe stg. râului Trinab, la 322 km SV de Lahore; 730,1 mii loc. (1981). Nod de comunicații. Aeroport. Metalurgie. Rafinărie de petrol. Ind. bumbacului, a pielăriei și încălțămintei, a sticlăriei, chimică (îngrășăminte) și alim. Ceramică. Vechi centru comercial și nod al drumurilor care legau India de Persia. Artizanat. Numeroase mausolee și moschei (Shāh Rukn-e ’Alam, Pahlādpuri, 1735; Walῑ Muhammad, 1758). Cucerit de arabi (713), iar între 1527 și 1752 a intrat în componența Imperiului Marilor Moguli. Oraș din 1867. Muzeu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

!mult1 adj. pr. m., pl. mulți; f. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. și f. (numai antepus) múltor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*mult2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mult a. în mare număr: multă lume, multă vreme, multe feluri. [Lat. MULTUS]. ║ adv. 1. în mare cantitate: mai mult sau mai puțin; 2. foarte: mult mă mir; 3. timp îndelungat: asta s´a întâmplat de mult.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

STIMÁT, -Ă adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. [< stima].
Sursa: Dicționar de neologisme

*stimát, -ă adj. Căruia ĭ se acordă stimă, onorat: stimate amice !
Sursa: Dicționaru limbii românești

STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mult - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul mult

stimat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul stima

stimat - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul stimat

stimat - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul stimat