MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, lin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MUL3 subst. v. mulă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mul, muli, s.m. (înv.) 1. catâr. 2. (s.n.) muselină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
MUL s.n. Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. [< germ. Mull, cf. fr. mull].
Sursa: Dicționar de neologisme
MUL s.m. (Rar) Catâr. [< lat. mulus].
Sursa: Dicționar de neologisme
MUL s. n. humus fin, slab acid, afânat, format prin descompunerea masei vegetale, cu componente minerale. (< fr. mull, germ. Mull)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
mul (-luri), s. n. – (Mold.) Muselină. Germ. Mull (Scriban).Sursa: Dicționarul etimologic român mul (múli), s. m. – Catîr. Lat. mulus (sec. XIX), introdus în literatură de G. Murnu. – Der. mulă, s. f. (Banat, catîrcă), din sb. mula (Candrea).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) mul, V. mîl.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) mul n., pl. urĭ (germ. mull), Mold. ș. a. Tulpan maĭ des și maĭ fin (topit) de calitatea cea maĭ bună din care se făceaŭ fuste. De pe la 1900 e înlocuit de pongé). – În Munt. melino.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mul, s.n. – Mol, noroi, mocirlă: „Mul negru de m-a muli, / Apa tăt m-a limpezi” (Ștețco 1990: 249). – Din mol „noroi” (< mul „humus pământos” din germ. Mull).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mul2 (tip de humus) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită