MÚGET, mugete, s. n. I. Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute; răget. II. P. anal. 1. Strigăt puternic, sfâșietor al omului; urlet, răcnet. 2. Șuierat puternic produs de unele mașini, sirene etc. 3. Zgomot puternic produs de vânt, de furtună, de ape etc.; vuiet, vâjâit. – Mugi + suf. -et.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a múget n., pl. e (d. lat. mûgitus, cu accentu schimbat după geamăt, urlet). Strigăt de boŭ saŭ de leŭ. Fig. Geamăt, răcnet: muget de furie. Vîjîit, pleoscăit: mugetu vîntuluĭ, al valurilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
múget s. n., pl. múgeteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită muget n. strigătul boului, taurului; fig. mugetul viscolului. [Lat. MUGITUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a