MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a múced (múcedă), adj. – Mucegăit. – Var. (înv.) mucid. Lat. mūcĭdus (Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1158; REW 5711), cf.v. it. muzzo, prov. muide, fr. moite. – Der. mucezi, vb. (a face mucegai); mucezeală, s. f. (mucegai); mucegai (var. mucigai), s. n. (un fel de ciupercă, Mucar mucedo; boșorog), din mucezi ca putregai din putrezi, cf. ucigaș din ucide (Tiktin; după Pușcariu 1115 și Pușcariu, Dacor., VII, 478; der. ca it. moccicaglia; după Pascu, Suf., 200, din muced cu suf. -aie); mucegăios, adj. (plin de mucegai); mucegăi, vb. (a prinde mucegai).Sursa: Dicționarul etimologic român
múced, -ă adj. (lat. múcidus; pv. muide, fr. moîte. V. muc). Stricat saŭ acoperit de mucegaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
múced, -ă, adj. – 1. Acoperit de mucegai. 2. Umed. „Locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza” (Demeter, Marin, 1935: 39). 3. (ref. la cai) Sur; focău; facău (ALR 1956: 276). – Lat. mucidus (Pușcariu, Candrea-Desusianu cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcedeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită muced a. 1. acoperit pe suprafață cu un fel de mușchiu, când un corp începe a putrezi: pâine mucedă, vin muced; 2. îngălbenit de timp: pe mucedele pagini stau domniile române EM.; 3. cu părul negru-vânăt (despre cai). [Lat. MUCIDUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a