Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele moratoriu:

MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


MORATÓRIU s.n. (În economia capitalistă) Amânare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanțele judecătorești înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amânare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amânare legală a executării obligațiilor financiare internaționale determinată de o situație excepțională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron. -riu. / < germ. Moratorium, cf. fr., lat. moratorium].
Sursa: Dicționar de neologisme

MORATÓRIU, -IE adj. Care acordă un termen de plată; în legătură cu un moratoriu. ◊ Dobânzi moratorii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune moratorii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. [Pron. -riu. / cf. fr. moratoire, lat. moratorius].
Sursa: Dicționar de neologisme

MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

moratoriu n. Jur. amânare acordată unui comerciant.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a