MONTÁ1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MONTÁ2, pers. 3 montează, vb. I. Tranz. (Despre animale masculine) A efectua o montă, a fecunda. – Din montă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MONTÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. A pregăti pentru reprezentare, a pune în scenă (o piesă de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A ațâța, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].
Sursa: Dicționar de neologisme
MONTÁ1 vb. I. tr. 1. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ◊ a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a ațâța, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MONTÁ2 vb. tr. (despre animale mascule) a efectua monta (1). (< montă)Sursa: Marele dicționar de neologisme montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită montà v. 1. a potrivi diferitele piese ale unui obiect: a monta o mașină; 2. a întoarce un ceasornic; 3. a procura ceeace e necesar: a monta un magazin; 4. a prepara: a monta o intrigă; 5. fig. a excita în contra cuiva: l´a montat rău.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împreunare a două animale de sex opus în vederea reproducției; montare2. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÓNTĂ s.f. 1. Împreunare a unui armăsar cu o iapă; (p. ext.) împreunare la animale. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. [< fr. monte].
Sursa: Dicționar de neologisme
MÓNTĂ s. f. 1. împreunare a unui armăsar cu o iapă, pentru reproducere; împreunare la animale. 2. herghelie de armăsari pentru reproducere. (< fr. monte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*móntă f., pl. e (fr. monte, d. monter, a se sui; it. monta. V. remontă). Acțiunea împărecheriĭ [!] la vite, bătaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită