MONOTONÍE s. f. însușirea de a fi monoton; lipsă de varietate. (< fr. monotonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MONOTONÍE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lipsă de varietate în ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].
Sursa: Dicționar de neologisme
*monotoníe f. (vgr. monotonia). Caracteru de a fi monoton: monotonia unuĭ cîntec. Fig. Prea mare uniformitate, lipsă de varietate: monotonia unuĭ discurs, uneĭ vĭețĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită monotonie f. caracterul celui monoton, prea unitorm: monotonia unui cântec, monotonia conversațiunii; fig. monotonia vieții.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a