MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
mojicíe f. (d. mojic). Fam. Purtare de mojic, faptă mojicească.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mojicie f. faptă sau vorbă mojicească.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 