MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MOINA, Ion (1921-1990, n. Nimigea, jud. Bistrița-Năsăud), atlet român. Prof. univ. la Cluj. Multiplu campion național, a stabilit 33 recorduri naționale în probele de sprint, care s-au înscris printre printre cele mai valoroase rezultate atletice ale epocii (10,4 sec. la 100 m plat, 1946).Sursa: Dicționar enciclopedic
moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită moinà v. a se face moină.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÓINĂ, moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a móină (móine), s. f. – 1. Vreme umedă și călduță care urmează frigului de iarnă, dezgheț. – 2. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru a odihni pămîntul. – 3. Pește de rîu (Cobitis barbatula). De la moale, adj., prin intermediul pl. moi sau de la vb. muia, dar der. prezintă dificultăți (poate printr-o formă anterioară *moină, cu suf. -ină). Der. din moale e general admisă; dar pare inutilă încercarea repetată de a ajunge pînă la latină (din mollis, după Iordan, BF, III, 243; din *mollināre, după Drăganu, Dacor., III, 514; din *mollimen, după Giuglea, Dacor., IV, 1553; din *mollio, -onis, după Spitzer, BL, XIV, 48; din *mollius, printr-un *moiu pierdut, după Candrea). Pentru suf., Tiktin sugerează un paralelism cu doină. Der. dintr-un sl. močiti „a umezi” (Cihac, II, 200), ca sb., cr. močina, e improbabilă. Pentru sensul 3, cf. molan, și, la fel, moișcă, s. f. (guvid), moiște, s. f. (Trans., Banat, dezgheț), pe care Cihac, II, 200, îl derivă din *mociște din sl. moča „băltoacă”. Der. moina (var. înmoina), vb. (a dezgheța); moinos, adj. (umed, propriu dezghețului).Sursa: Dicționarul etimologic român
móĭnă f., pl. e (d. a se muĭa). Timp călduț cînd se topește gheața și zăpada. Țarină, pămînt arat (în opoz. cu țelină). Molan, molete, vîrlan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
móină, -e. s.f. – Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru ca pământul să se odihnească: „Dacă nu îl ari un an se numește moină” (ALR 1973). Termen atestat în centrul și în nordul țării (ALR 1956: 7). – Cf. moale (accepțiune gerenerală); Cuv. rom. preluat în magh. (mojna) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móineSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită moină f. 1. țarină muiată de ape: boii ară țelină și moină NEGR.; 2. timp ploios; 3. Zool. grindel. [Slav. MOĬNŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)