Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele moare:

MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


moáre s. f.1. (Mold., Bucov.) Un fel de saramură în care se pun murăturile. – 2. (Olt.) Lături. – Mr. moare. Lat. mŭries, mŭria (Pușcariu 1103; Philippide, Principii, 40; Candrea-Dens., 1151; REW 5756), cf. it. moia, prov. muire, v. fr. muire, sp. muera.Der. mura, vb. (a pune legume la conservat în moare; a uda, a îmbiba, cu apă); murătoare, s. f. (saramură); murătură, s. f. (legumă conservată în saramură sau în oțet). – Cf. saramură.
Sursa: Dicționarul etimologic român

moáre s. f. – (Mold., Bucov.) Natură, temperament, mai ales în sens defavorabil; irascibilitate, neliniște. – Mr. moru. Lat. mos, mōrem (Candrea; V. Grecu, Codrul Cosminului, I, 569). Pentru mr., cf. Papahagi, GS, I, 569.
Sursa: Dicționarul etimologic român

moáre f., pl. morĭ (lat. mŭria, salamură; it. moia, npv. muro și muiro, vfr. muire, sp. muera. V. muriatic, murez, salamură). Est. Apă sărată în care se murează legumele (varză, castravețĭ ș. a.). A ști moarea cuĭva, a-ĭ ști obiceĭu, a ști ce fel de om e. – În vest zeamă de (varză, castravețĭ ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

moáre, s.f. – Apă sărată în care se acrește varza; saramură. – Lat. muries, muria „saramură„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

moáre (reg.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

moare f. Mold. 1. zeamă de murături; 2. fig. acrime: tu nu știi cine-i mămuca, n´ai mâncat niciodată moarea ei CR. [Lat. MURIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

moare - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul muri