minătárcă f., pl. ărcĭ (ngr. manitári, mantári [cu term. din cĭupercă], d. vgr. amanites [d. A'manon, un munte din Cilicia]; turc. mantar). Vest. Hrib. – Maĭ rar mîn-. În Trans. și mitarcă și pitarcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mînătarcă (mânătắrci), s. f. – Ciupercă (Boletus edulis). – Var. mănătarcă, (Trans., Munt.) mitarcă. Megl. măntari. Ngr. μανιτάρι, din gr. ἀμανίται (Tiktin) cu suf. -că la fel ca în bg. manatarka (după Conev 42, din bg.) Fonetismul a fost alterat prin falsa asociere cu mînă.Sursa: Dicționarul etimologic român
mînătárcă, V. minătarcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești