Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele ministru:

MINÍSTRU s. m. 1. membru al unui guvern care conduce un minister. 2. (bis.) preot. ♦ ~ general = superior general al ordinului călugărilor minoriți. 3. pastor al cultului protestant. (< fr. ministre, lat. minister)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


minístru (miníștri), s. m. – Membru al guvernului. Lat. minister (sec. XVIII), și apoi, din fr. ministre.Der. minister, s. n., din fr. ministère; ministerial, adj., din fr. ministériel; ministeriabil, adj. (susceptibil de a ajunge ministru).
Sursa: Dicționarul etimologic român

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MINÍSTRU s.m. Membru al unui guvern care este însărcinat cu conducerea unui minister. [< fr. ministre, cf. lat. minister].
Sursa: Dicționar de neologisme

*minístru m. (lat. minister, -stri, servitor. V. administrez). Om de stat ales de șefu puteriĭ executive ca să conducă un minister, un departament: ministru de externe. La protestanțĭ, preut [!]. Ministru luĭ Dumnezeŭ, al culturluĭ, al bisericiĭ, preut. Ministru plenipotențiar, șefu uneĭ legațiunĭ, diplomat care reprezintă un stat în alt stat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MINÍSTRU (‹ fr., lat.) s. m. Membru al guvernului, cu funcții politice și administrative, conducător al unui organ central al administrației de stat (minister). ◊ M. fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi însă titularul unui minister. ◊ M. plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. ◊ M. secretar de stat = membru al guvernului cu rang de ministru, care nu este titularul unui minister și îndeplinește funcții de conducere a unui departament sau a unui domeniu de activitate; este primul locțiitor al ministrului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

minístru s. m., art. minístrul; pl. miníștri, art. miníștrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ministru m. înalt funcționar însărcinat cu unul din departamentele de administrațiune superioară ale unui Stat: ministru de finanțe; ministru plenipotențiar, agent diplomatic care are puteri depline spre a trata o anumită afacere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)