MÍNIMUM I. s. n. 1. punct, limită inferioară. 2. cea mai mică cantitate, valoare, intensitate etc.; minim (III). II. adv. cel puțin; măcar. (< lat., fr. minimum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai mică cantitate, valoare, intensitate; minim1. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim2; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÍNIMUM s.n. Cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. ♦ Punct, limită inferioară. // adv. Cel puțin; măcar. // s.n. V. minim. [< fr., lat. minimum].
Sursa: Dicționar de neologisme
mínimum1 adv. (~ doi)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !mínimum2 (la ~) loc. adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mínimum3 s. n., art. mínimumulSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită minimum adv. cel mai puțin.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim1. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim2; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 