Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele miere:

MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


miére s. f. – Substanță dulce produsă de albine. – Mr. ńere, ńare, megl. (m)ńari, istr. ml’ǫre. Lat. *melem, în loc de mellem, de la mel (Pușcariu 1072; Candrea-Dens., 1103; Iordan, Dift., 114; REW 5469), probabil datorat analogiei cu fel, sal; cf. alb. mjal (Meyer 280; Philippide, II, 647); it. m(i)ele (sicil. mieri), prov., cat., port. mel, sp. mel.Der. mieriu (var. meriu, mierei), adj. (de culoarea mierii, auriu); mieros, adj. (dulceag); mi(e)ruță, s. f. (limba mielului, Anchusa officinalis). Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Pușcariu, Dacor., VI, 406 și Candrea, din lat. *merulus „curat”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

miere s. f. sg. (tox.) pudră obținută din canabis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

mĭére f. fără pl. (lat. mel, *mélis îld. mellis, mĭere, vgr. méli; it. mele și miele, pv. cat. pg. mel, fr. sp. miel. Cp. cu fiere). O substanță galbenă sirupoasă [!] foarte dulce pe care albinele și vespiile o adună din florĭ, o prepară și o depun în alveolele fagurilor. Fig. Vorbă dulce: mĭerea curgea de pe buzele luĭ cînd vorbea. Luna de mĭere, prima lună după nuntă. Mĭerea ursuluĭ, o buruĭană boraginee numită și cuscrișor (pulmonaria mollissima și officinalis).
Sursa: Dicționaru limbii românești

miére s. f., g.-d. art. miérii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

miere f. 1. suc zaharos ce albinele trag din flori; 2. fig. dulceață; 3. mierea ursului, plantă acoperită cu peri aspri (Pulmonaria). [Lat. *MELE = MEL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)