MICA 1. Com. în jud. Cluj, situată la poalele Dealurilor Jimborului, în zona de confl. a Someșului Mic cu Someșu Mare; 3.690 loc. (2000). Pomicultură. Satul M. apare menționat documentar în 1330. În satul Mănăstirea se află o biserică din sec. 13, în stil romanic, biserica ortodoxă Sf. Nicolae (1520) și un castel (1593) în stilul Renașterii transilvănene. 2. Com. în jud. Mureș, situată în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare; 4.609 loc. (2000). Halte de c. f. (în satele M. și Deaj). Viticultură. În satul M., menționat documentar în 1376, se află un conac din sec. 18, în satul Abuș există un castel în stil baroc (sec. 17), o biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o casă din 1820. La 13 sept. 1944, în arealul com. M. au avut loc puternice lupte ale unităților armatei române cu cele germane.Sursa: Dicționar enciclopedic MICA, Alexandru (n. 1945, com. Putineiu, jud. Giurgiu), etnolog și cântăreț de muzică de muzică populară. Prof. univ. la București. Autor la antologiei „Cinci veacuri din istoria cântecului popular românesc”.Sursa: Dicționar enciclopedic
mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MICA 1. Com. în jud. Cluj, situată la poalele Dealurilor Jimborului, în zona de confl. a Someșului Mic cu Someșu Mare; 3.690 loc. (2000). Pomicultură. Satul M. apare menționat documentar în 1330. În satul Mănăstirea se află o biserică din sec. 13, în stil romanic, biserica ortodoxă Sf. Nicolae (1520) și un castel (1593) în stilul Renașterii transilvănene. 2. Com. în jud. Mureș, situată în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare; 4.609 loc. (2000). Halte de c. f. (în satele M. și Deaj). Viticultură. În satul M., menționat documentar în 1376, se află un conac din sec. 18, în satul Abuș există un castel în stil baroc (sec. 17), o biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o casă din 1820. La 13 sept. 1944, în arealul com. M. au avut loc puternice lupte ale unităților armatei române cu cele germane.Sursa: Dicționar enciclopedic MICA, Alexandru (n. 1945, com. Putineiu, jud. Giurgiu), etnolog și cântăreț de muzică de muzică populară. Prof. univ. la București. Autor la antologiei „Cinci veacuri din istoria cântecului popular românesc”.Sursa: Dicționar enciclopedic mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÍCĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu și potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive și metamorfice. (< fr. mica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÍCĂ1, mice, s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÍCĂ2 s. f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucățică].
Sursa: Dicționar de neologisme
mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) mícă f. fără pl. (vsl. migŭ, bg. sîrb. rus. mig, clipă, clipire, infl. de rom. mic. V. mijesc). Est. Moment, clipă: într´o mică de ceas (Vechĭ). Pe mică, pe ceas, la fiecare moment. – Și nică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *mícă f., pl. inuz. ĭ și e (lat. mica, fărmătură. V. nimic). Min. Silicat aluminos cu luciŭ metalic, o peatră [!] care se desface în foĭ transparente care pot fi întrebuințate și ca geamurĭ. (V. moscovită).
Sursa: Dicționaru limbii românești
MÍCĂ (‹ fr.) s. f. 1. Grupă de aluminosilicați naturali de potasiu cu un conținut variabil de magneziu, fier, mai rar, litiu, mangan, crom, titan, vanadiu ș.a., cristalizați în sistemul monoclinic. M. au luciul sticlos sidefos, se desfac în foi subțiri și elastice după clivaj și au culori diferite, datorate chimismului variabil; albă la muscovit, neagră la biotit, galbenă-brună la flogopit, roz-violetă la lepidolit, verde la fluxit (mică cromiferă) etc. Component important al unor roci eruptive și metamorfice. Utilizări diverse în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele, a unor absorbanți și lubrifianți ai sărurilor de litiu etc. 2. M. casantă = grupă de aluminosilicați hidratați de aluminiu, calciu și fier, asemănătoare cu mica (1), dar cu duritatea ridicată și casantă (ex. margaritul alb și cloritoidul galben-verzui); componentă a unor roci metamorfice.Sursa: Dicționar enciclopedic
!mícă1 (într-o/pe ~ de ceas) (pop.) loc. adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mícă2 (mineral) s. f., g.-d. art. míciiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mică f. Mold. minută, în locuțiunea pe mică pe ceas, la fiecare moment: poroncile curg pe mică pe ceas AL. [Vechiu-rom. mică de ceas, minută, adică o mică parte dintr’un ceas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÍCĂ1 s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), folosite în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÍCĂ2 s. f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) mî́că, V. moacă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
mica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mic
mică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul mic