MIAZĂNOÁPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a miazănoápte (mia-) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
miazănoapte f. 1. Nord; 2. pop. duh necurat, nălucă care dela apusul soarelui până la miezul nopții umblă prin răspântii și apoi dispare: au gândit că’s Miază¬noapte șám venit ca să-i omor PANN; 3. numele bănățean al plantei sor-cu-frate (despre care se crede că protege pe tâlhari). [Lat. MEDIAM NOCTEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MIAZĂNOÁPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția Stelei Polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)