METÉC s. m. (în Grecia antică) străin stabilit într-un polis, lipsit de drepturi politice. (< fr. métèque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
METÉC, meteci, s. m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
METÉC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena străinilor stabiliți în acest oraș, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. métèque, cf. gr. metoikos – străin].
Sursa: Dicționar de neologisme
*metéc m. (vgr. métoikos, d. metá, după, și oîkos, locuință, care e lat. vicus, de unde vine rom. vecin. V. monoic). Nume dat în vechea Atenă străinilor stabilițĭ acolo: Clistene a acordat multor metecĭ cetățenia. V. mitocan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
metéc (livr.) s. m., pl. metéciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)