Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele mereu:

MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


meréu adv.1. (Trans., adj.) Continuu, fără întrerupere. – 2. Încontinuu, neîntrerupt. – 3. Totdeauna, fără încetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, liniștit. Origine necunoscută. Cuvînt puțin studiat. Unica ipoteză cunoscută, care-l pune în legătură cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivită. Se folosește în toate provinciile rom., dar nu se află în dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectală a lui merge „a păși; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curentă. Pentru sensul adj., cf. Pașca, Dacor., X, 315.
Sursa: Dicționarul etimologic român

MERÉU2, -ÉIE, merei, adj. (Reg.) Care se întinde până departe; întins, vast. – Comp. magh. merö „absolut”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

meréŭ, -éĭe adj., pl. f. tot așa (cp. cu ung. merö, curat, absolut). Vechĭ. Continuŭ, întins, imens: codri mereĭ, pădurĭ mereĭe (și azĭ în Trans.: cît e dealu de mereŭ). Pod mereŭ (și azĭ în Serbia), pod permanent, stabil, fix (nu umblător). Est. Lemn mereŭ, lemn rătund [!], obleț, nedespicat (V. drughinar). Adv. Continuŭ, neîncetat, într´una: ploŭa mereŭ. Trans. Ban. Olt. Încet, domol: stăĭ mereŭ!
Sursa: Dicționaru limbii românești

meréu1 (înv., reg.) adj. m., pl. meréi; f. sg. și pl. meréie (-re-ie)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

meréu2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mereu a. continuu: în codrii mereu pustii AL. ║ adv. într’una, fără încetare: plouă mereu. ║ n. Mold. lemn fără noduri. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

meréu adv.1. (Trans., adj.) Continuu, fără întrerupere. – 2. Încontinuu, neîntrerupt. – 3. Totdeauna, fără încetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, liniștit. Origine necunoscută. Cuvînt puțin studiat. Unica ipoteză cunoscută, care-l pune în legătură cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivită. Se folosește în toate provinciile rom., dar nu se află în dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectală a lui merge „a păși; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curentă. Pentru sensul adj., cf. Pașca, Dacor., X, 315.
Sursa: Dicționarul etimologic român

MERÉU2, -ÉIE, merei, adj. (Reg.) Care se întinde până departe; întins, vast. – Comp. magh. merö „absolut”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

meréŭ, -éĭe adj., pl. f. tot așa (cp. cu ung. merö, curat, absolut). Vechĭ. Continuŭ, întins, imens: codri mereĭ, pădurĭ mereĭe (și azĭ în Trans.: cît e dealu de mereŭ). Pod mereŭ (și azĭ în Serbia), pod permanent, stabil, fix (nu umblător). Est. Lemn mereŭ, lemn rătund [!], obleț, nedespicat (V. drughinar). Adv. Continuŭ, neîncetat, într´una: ploŭa mereŭ. Trans. Ban. Olt. Încet, domol: stăĭ mereŭ!
Sursa: Dicționaru limbii românești

meréu1 (înv., reg.) adj. m., pl. meréi; f. sg. și pl. meréie (-re-ie)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

meréu2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mereu a. continuu: în codrii mereu pustii AL. ║ adv. într’una, fără încetare: plouă mereu. ║ n. Mold. lemn fără noduri. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)